Ști ce-mi doresc acum..

...? Desigur că nu ști, pentru că doar eu pot ști.
Dar uite, îmi împărtășesc gândurile. Vreau să merg să mă joc cu tunetul și să provoc fulgerul. Ai citit superficial? Atunci nu ai înțeles nimic.
Dar,ironia este că nu mă interesează dacă înțelegi tu,mințile crețe să se facă drepte, dacă vor adevărul.

Eu până acum l-am căutat, dar adevărul te găsește când nu mai ai nevoie de el. Ai aflat deja răspunsurile bazându-te pe intuiție, și ea nu dă niciodată greș.

Pătrunde-mi glasul, ascultă-mi privirea. Îmi poți auzi bătăile inimii? Eu nu. Mă simt amorțită.

Totuși conștientă...

Plecarea...

momentul așteptat. Ce îmi doresc? Să plec. De ce?? De ce să stau...de ce să rămân unde nu vreau.
De aceea plec... nu trebuie să fiu plecată doar câteva zile,pot fi plecată mereu.
Cine are nevoie??? Cine simte,cine vede,cine își dorește.
Eu văd? Sigur. Și tu vezi,toți vedem. Suntem prea impasibili să facem ceva,fugim și ne ascundem să nu simțim. Dar cum să mai simți când indiferența ucide ce-i mai bun în tine?
Cum să mai vrei când te doare?

Ce-ți rămâne de făcut? Să fi tu însuți! Să iubești ce te face fericit/ă,să răzi din plin,să fi un învingător! Toți suntem.. dacă ne dorim cu adevărat.
Eu știu ce vreau...

Nimic nu poate sta în calea unui om hotărât!!!

Fățărnicie...

Lasă-mă ...

Să nu mai simt frigul verii cum îmi zbârcește pielea pe șira spinării, să mă acopăr cu căldura iernii.

Lasă-mă să îți alunec printre degete, îmi doresc să fiu liberă. E atât de frumos să nu-ți mai aud tăcerea asta care mă macină.

Lasă-mă să-mi repar greșelile, să-mi îndulcesc vorbele spuse cu atâta indiferență falsă, să-mi schimb ultima privire rece care ți-am aruncat-o când am trântit ușa în urma mea.

Lasă-mă să fiu eu însumi... să vezi cum sunt defapt.

Te las să-mi atingi obrajii pentru ultima oară, căci atingerea ta îi face să sângereze.
Te las să-mi strângi mâinile pentru ultima oară, căci atingerea ta le îngheață.
Te las să-mi aranjezi părul pentru ultima oară, căci atingerea ta îl despică.
Te las să-mi săruți fruntea pentru ultima oară, căci atingerea ta o înfioară.

Când îmi este dor de tine, te visez. E mai puțin dureros...Deși suntem atât de diferiți , ne potrivim atât de bine.


Iar apoi te rog... lasă-mă să mă afund într-un somn adânc...

Zâmbește-mi...

și ia-mă în brațe..!
Înfioară-mă și lasă-mă să privesc spre stele..
Învelește-mă cu o pătură țesută din adierile verii și întinde-te lângă mine.
Păstrează liniștea și vorbește-mi prin priviri, ia-mă de mână și promite-mi că mâine va fi o zi mai bună.

Hai să ne punem o dorință!!
Ce ți-ai putea dori?
Eu îmi doresc să mă trezesc lângă un lac de munte,în spatele meu sa fie un pisc,în dreapta o pădure,iar în stânga chipul tău. Hai să ne oglindim în lac..îmi văd reflexia, tu ți-o poți vedea pe a ta?
Îmi văd curcubeul, tu-l mai poți vedea?
Sunt îmbrăcată în culoarea mea preferată..fericirea.A ta care este?

Care mai poate fi când ai uitat să mai zâmbești?
Mai bine lasă în urmă ce a fost...uită de oamenii care te-au rănit.
Nu-ți fie teamă să le arăți cine ești cu adevărat! Unii pot înțelege greșit, dar frumusețea vine din tine, varietatea este importantă. Nu te pierde în mulțime! Nu rămâne o umbră fără culoare...un suflet purtat de o adiere. Tot vântul poate fi al tău, dacă ști în ce direcție bate.

Și hai.. zâmbește-mi odată! Încă nu m-ai luat în brațe??

Mirajul unei ...

dimineți din iunie..Înfioară-mă... lasă-ți privirea să-mi pătrundă gândul.
Artă-mi grația ta, onduindu-te după vânt. Deschide-ți mintea și nu privi în urmă.
Ești tot ceea ce ești și ce trebuie să fi. Plutește fără să vezi abisul.. cufundă-ți trupul în roua dimineții și mângâie-te cu razele soarelui.

Simte nisipul pe tălpi și privește-ți oglindirea în lac. Fă abstracție de tot ce este și totuși privște ceea ce vezi cu ochii minții. În același timp ești ceea ce ai fost și ce ești, ce vei fi și ce vei rămâne. Pentru o clipă te afli în mintea mea.

Și ști ce? Te văd.. da! Îți văd glasul și îți aud zâmbetul.. pot chiar să îți simt atingerea și să îți înțeleg privirea.. ceea ce este ciudat, pentru că tu nu ești aici. Dar sentimentele te aduc acolo unde îți este bine.. parfumul meu și al ploii te poartă acasă.

Nu întârzia te rog! Că se răcește timpul ... și el nu iartă! Și ști cum e...dacă el curge, să curgă în pahare. Să îți bei copilaria dintr-un pahar, și bătrânețea dintr-un pocal.

Grăbește-te să ajungi.. înainte de ora cinci! Altfel... timpul nu va mai curge pentru amandoi, va curge pentru mine și pentru tine.

Copile!

Te rog nu uita să zâmbești!!
Astăzi este ziua ta ... ziua când sufletul tău își amintește că în viață nu există doar greutăți, când uită de nepăsarea lumii, când își lasă orgoliul într-o cutie prăfuită.
Astăzi mi-am propus să aduc puțină fericire pe fețele ridate de trecerea timpului, să-mi las amintirea pe obrajii tăi.
Astăzi vreau să beau cafeaua cu tine copile!
Și tot astăzi vreau să las în urmă.
Azi este sfârșitul și începutul.


Amintește-ți că astăzi ”este” a ta. Lumea este a ta, eu sunt a ta,ei sunt ai tăi, noi suntem ai noștrii. Lasă și tu un zâmbet pe fața mea ... iar eu promit să las o îmbrățișare în inima ta.


Și nu... astăzi nu ai voie să gândești negativ! Astăzi te vei uita în oglindă și vei regăsi clipa aparent pierdută. Vei vedea că ești mai frumos decât ai fost până acum... și crede-mă chiar ești!

Și mai ști ceva? Astăzi ne vom reîntâlni...și tot astăzi ne vom bucura împreună.