Spală-ți păcatele...îngerule!

De ce?
Simt cum totul se învârte în capul meu..și se învârte...și se învârte...și tot așa.Nu se oprește,deși a amețit.
Mă simt atât de neputincioasă.Atât de mică în fața ta.Nu ți-e milă să îți bați joc cu atâta ușurință,să înlocuiești cu atâta seninătate?Atâtea sentimente,atâtea vise.
De ți-am greșit mă iarta,iar de m-ai iubit înțelege și lasă-mă să plec.Ai văzut prea bine că poți și fără mine,deși m-ai lăsat înecată într-o sticlă cu vin.Ai uitat.Acum dă-mi voie să plec și eu.Nu ți-a ajuns cât rău mi-ai făcut?!Nu ți-a ajuns cât te-ai folosit?Ai aruncat cu praf pe aripile mele.
Iar acum ce ar trebui să fac?Să te implor să mă ierți pentru răutatea și nechibzuința ta?Nu.
Am să-mi scutur aripile și am să zbor.
Ce liniște m-a cuprins.Și încă se mai învârte.Am încercat!Crede-mă că am încercat să fie bine!Mi-am dorit,da!Chiar mi-am dorit.Dar de fiecare dată când încercam să îți arăt aruncai cu același praf pe mine.De parcă nu mi-aș fi dat suficient silința.Și am vrut,crede-mă că am vrut!Dar dacă nu mi-ai alimentat vaga sepranță cu minciuni dulci ea s-a stins.Iar acum vrea să plece.E matură,s-a deșteptat.Și pleacă.Nu încerca să o oprești,e inutil.S-a decis,acum știe ce vrea.Și mai știe că te-a iubit.
Și-a deschis aripile,dar a uitat să zboare.Va învăța pentru că acum își dorește.Până atunci așteaptă un cutremur să îi scuture țigara.

Un Ajun real..

de frumos.Ce mi-aș putea dori mai mult?Am o soră minunată pe care o iubesc mai mult decât propria viață,o familie pe care o iubesc,prieteni pe masură și un ”mă bucur că exiști”.Nu pot descrie în cuvinte sentimentele de plăcere,de iubire,de teamă pe care mi le stârnește cu atâta tupeu Ajunul.Colinde,mâncare din belșug,dulciuri,mirosuri îmbătătoare..ce aș mai putea cere?
Și totuși îmi doream așa de tare să fie și ea aici.Îmi lipsește mult,iar în sânul Crăciunului lipsa ei se accentuează.Dar știu că mă iubește,la fel de mult cum o iubesc și eu.
Și pe ei îi iubesc.Pe toți îi iubesc.Câtă iubire poate încape într-o ființă așa mică?Tu omule,nu te îndoii.Încape mult mai mult decât îți poți imagina tu vreodată.Depășește granița dintre două infinite.Există?Da.Nu mă îndoiesc.
A fost atât de plăcut să ”construim” amândoi simbolul împreună.Să simt ca ești acolo,să vezi că vreau să fiu acolo,pur și simplu să fim acolo.
Am avut o săptamână plină de plăceri,plăceri care mă gâdilă în vârful degetelor.


Șttttt!Au venit colindătorii.Poftiți!poftiți!Umpleți-ne casa cu lumină!
Crăciun fericit tuturor!Și nu uita că te iubesc,da!Și pe tine,și pe tine..și pe...
”O ce veste minunată...”lalala..

Bun-venit..

zăpadă!A început cu un fulg,apoi cu doi,iată că se zărește și al treilea,curând nu le-am mai putut ține numărul.S-au strâns toți laolaltă și așteaptă gloata de pitici mari și mici să se joace cu ei.Totul e alb,totul e tăcut.
Ce liniște izbitoare și copleșitoare..dar este minunat.Atât de calm,atât de puternic.
Încă ninge,zăpada se cerne prin sita cerului,o boltă cenușie și impunătoare.

Au trecut ani,luni,zile,ore,minute..clipe.Și s-au strâns în acest alb mat.Acolo îți revezi bucuria,copilaria.Fiecare se bucură de ea,de zăpadă.
Uită-te la bătrânul pe care l-ai lăsat în urmă ieri încercând să ajungi cât mai repede la întâlnire.Pariez că acum este nostalgic și își amintește cu plăcere de acele ”oldies but goldies times”.Vede În zăpadă clipa pierdută și urma lăsată în omăt,în urmă cu câțiva ani.Sau vezi acel copilaș?I se citește bucuria pe față!Rumen în obrajiori și aproape degerat nu încetează să-și lase urma in zăpadă pentru a fi redescoperită peste ani de către el și de către străstrănepoți.Iar apoi ești tu,care te oglindești în fața unui ocean de nea,atât de mic și totuși atât de cuprinzător.Te sensibilizează și te bucură.


O cană de vin fiert,o mandrină,o lumânare aprinsă și te poți apuca de lucru.”Apucă-te copilo!Ai atâtea de facut!”.O voce puternică cu o cadență impunătoare îmi răsună în cap.Și da,știu și eu știe și ea,ea are dreptate.Am să mă apuc,promit!Dar nu înainte să-mi las puțin din timp și urma în zăpadă.Fac un îngeraș de dragul vremurilor de la 6 ani și voi începe.


Șîîîîît!Doar taci și ascultă.Nu e minunat?
Este!

Și nu..

nu mi-ai făcut din nou rău.Nu mai poți.Ai ucis tot ce simțeam cândva pentru tine.Tot ce ai construit ai distrus.Și nu!Nu mă refer la poveștile de dragoste cu prinți sau cu cerșetori.Mă refer la mulțime.La mulțimea care zice ceva si face altceva.
Sunt conștientă că și eu am ucis,distrus.Am greșit la fel ca alții,doar suntem cobai ai nepăsării.Ce sens are să spui ceva,când defapt nu e așa,ce sens are să te minți singur.
De ce să nu îți pese?Uiți cine ți-a fost alături.Cât îți poate fi de ușor să înlocuieștu,să te prefaci că îți pasă.Nici tu nu te înțelegi.Odată si odată vei fi surprins/ă de propria persoană.Te vei trezi de dimineță și nu te vei recunoaște.
Păcat.Ai fost creat ca o faptură perfectă cu un țel în viață.Ce ușor e să spui cuvinte.
Ai impresia că ele nu contează,când defapt impactul lor este mai mare.
Dar cândva vei realiza.Te vei speria.Nu vei ști ce fel de om ai devenit.Și dacă îți va fi dor de cei pe care i-ai rănit,ai face bine să faci în așa fel încât să nu îți fie.Pentru că ei te-au scos din viața lor.Vezi tu..timpul poate fi cel mai bun prieten sau cel mai mare dușman.Depinde de tine cum îl folosești.
...astăzi am fost cuprinsă de nostalgie.Tot mai dezamagită și mai dezamăgitoare.

Aș vrea..

să se întâmple cumva.Să aibă loc,să fie împlinit,să fie acolo,să existe,să simt.Și vreau din ce în ce mai mult,vreau.Oricât de greu e acum,mâine va fi mai ușor.
Nu am nevoie de promisiuni false,de gânduri deșarte și idei preconcepute.Nu vreau să mă amăgesc singură,să mă îmbăt cu apă rece că vine de la sine.Știu că nu va fi așa!Va fi doar dacă fac eu să fie,doar dacă mă dau peste cap să reușesc,doar dacă am încredere că va fi.Și am să împlinesc asta,pentru că pot,pentru că în mine stă puterea să schimb.
Nu am găsit aici,nu e nimic.Sunt sigură că în alta parte va fi.Și chiar este.
Într-o mare de oameni,intr-o mare de gânduri si nedumeriri am găsit și firul Ariadnei.
Într-un amestec de dezgust,speranță și alte lucruri omenești mă-nvart.Să fie hazardul de vină?El mă amețește în acest haos?E chiar așa de dificil?Nu înteleg sau nu vor sa înțeleagă?De ce știu ei că e mai bine?Nu sunt tot oameni?
Sigur că sunt.Sigur că văd.Cum protejează?
Sunt satulă de ”atâtea începuturi”.Mâine va fi mai bine.Nu,nu va fi.Crede-mă prietene,că dacă nu îți faci tu singur viața mai bună sau mai frumoasă,nu te vei trezi cu ea pe nepusă masă.Întâi reușești singur,apoi cu restu.
Te simți trădat?Trist?Nu e nimic,nu e nici prima nici ultima dată.Dar dacă vrei sa schimbi asta atunci amice,fă-o pentru o singură dată.Și fă-o bine.
Fi dur cu tine,nu îți da prea multe șanse.
Ai putea fi uimit de rezultat.
Și nu,nu are nici-o legătură cu ziua de 13.E doar un număr interpretat greșit.

Acum sunt veteran..

...nu doar unii sunt veterani,si eu.Stresata pana peste cap,inconjurand lumea si ajungandu-mi din nou "pana peste cap",ora de matematica uneori e misiune imposibila.

Cum zice o prietena de-a mea:Trebuie sa fi pregatit spiritual,inca din vara ca sa faci fata unui prof precum "el" cand incepe sa se "transforme".Si nu..nu e chiar asa de rau sa tipe cineva la tine,sa simti cum iti vine sa intri in pamant sau mai rau sa ai senzatia ca te trece prin tabla,deloc rau,poate chiar groaznic!Suna asa pamflet si lipsit de sens,nici macar nu ar trebui sa bag in seama astfel de lucruri,dar e o realizare,intr-un fel.Simt cum era in vremea comunismului,desi eu nu am prins acele "oldies but goldies times".

Ce senzatie ciudata,in astfel de momente stii cum se simte cineva care ar vrea sa dispara.Si ce usor ar fi sa pot disparea,acum sunt,imediat nu mai sunt,iar sunt,din nou am plecat.Ce incurcatura.Oricum suntem un fel de marionete al propiului joc.

"El"e doar un invatator.Si Einstein a gresit,dar tot a demonstrat ca se poate.Si-a realizat ce si-a propus,insa in vremea lu` Einstein nu era un "el".Dar erau alti "el",deci mereu va fi un "el".Doamne ce incurcatura mare!Dar si ce usurare,a trecut "dosarul x".[P.S:era doar teza la info..]mai rau,vine teza la mate.