Spală-ți păcatele...îngerule!

De ce?
Simt cum totul se învârte în capul meu..și se învârte...și se învârte...și tot așa.Nu se oprește,deși a amețit.
Mă simt atât de neputincioasă.Atât de mică în fața ta.Nu ți-e milă să îți bați joc cu atâta ușurință,să înlocuiești cu atâta seninătate?Atâtea sentimente,atâtea vise.
De ți-am greșit mă iarta,iar de m-ai iubit înțelege și lasă-mă să plec.Ai văzut prea bine că poți și fără mine,deși m-ai lăsat înecată într-o sticlă cu vin.Ai uitat.Acum dă-mi voie să plec și eu.Nu ți-a ajuns cât rău mi-ai făcut?!Nu ți-a ajuns cât te-ai folosit?Ai aruncat cu praf pe aripile mele.
Iar acum ce ar trebui să fac?Să te implor să mă ierți pentru răutatea și nechibzuința ta?Nu.
Am să-mi scutur aripile și am să zbor.
Ce liniște m-a cuprins.Și încă se mai învârte.Am încercat!Crede-mă că am încercat să fie bine!Mi-am dorit,da!Chiar mi-am dorit.Dar de fiecare dată când încercam să îți arăt aruncai cu același praf pe mine.De parcă nu mi-aș fi dat suficient silința.Și am vrut,crede-mă că am vrut!Dar dacă nu mi-ai alimentat vaga sepranță cu minciuni dulci ea s-a stins.Iar acum vrea să plece.E matură,s-a deșteptat.Și pleacă.Nu încerca să o oprești,e inutil.S-a decis,acum știe ce vrea.Și mai știe că te-a iubit.
Și-a deschis aripile,dar a uitat să zboare.Va învăța pentru că acum își dorește.Până atunci așteaptă un cutremur să îi scuture țigara.

Un Ajun real..

de frumos.Ce mi-aș putea dori mai mult?Am o soră minunată pe care o iubesc mai mult decât propria viață,o familie pe care o iubesc,prieteni pe masură și un ”mă bucur că exiști”.Nu pot descrie în cuvinte sentimentele de plăcere,de iubire,de teamă pe care mi le stârnește cu atâta tupeu Ajunul.Colinde,mâncare din belșug,dulciuri,mirosuri îmbătătoare..ce aș mai putea cere?
Și totuși îmi doream așa de tare să fie și ea aici.Îmi lipsește mult,iar în sânul Crăciunului lipsa ei se accentuează.Dar știu că mă iubește,la fel de mult cum o iubesc și eu.
Și pe ei îi iubesc.Pe toți îi iubesc.Câtă iubire poate încape într-o ființă așa mică?Tu omule,nu te îndoii.Încape mult mai mult decât îți poți imagina tu vreodată.Depășește granița dintre două infinite.Există?Da.Nu mă îndoiesc.
A fost atât de plăcut să ”construim” amândoi simbolul împreună.Să simt ca ești acolo,să vezi că vreau să fiu acolo,pur și simplu să fim acolo.
Am avut o săptamână plină de plăceri,plăceri care mă gâdilă în vârful degetelor.


Șttttt!Au venit colindătorii.Poftiți!poftiți!Umpleți-ne casa cu lumină!
Crăciun fericit tuturor!Și nu uita că te iubesc,da!Și pe tine,și pe tine..și pe...
”O ce veste minunată...”lalala..

Bun-venit..

zăpadă!A început cu un fulg,apoi cu doi,iată că se zărește și al treilea,curând nu le-am mai putut ține numărul.S-au strâns toți laolaltă și așteaptă gloata de pitici mari și mici să se joace cu ei.Totul e alb,totul e tăcut.
Ce liniște izbitoare și copleșitoare..dar este minunat.Atât de calm,atât de puternic.
Încă ninge,zăpada se cerne prin sita cerului,o boltă cenușie și impunătoare.

Au trecut ani,luni,zile,ore,minute..clipe.Și s-au strâns în acest alb mat.Acolo îți revezi bucuria,copilaria.Fiecare se bucură de ea,de zăpadă.
Uită-te la bătrânul pe care l-ai lăsat în urmă ieri încercând să ajungi cât mai repede la întâlnire.Pariez că acum este nostalgic și își amintește cu plăcere de acele ”oldies but goldies times”.Vede În zăpadă clipa pierdută și urma lăsată în omăt,în urmă cu câțiva ani.Sau vezi acel copilaș?I se citește bucuria pe față!Rumen în obrajiori și aproape degerat nu încetează să-și lase urma in zăpadă pentru a fi redescoperită peste ani de către el și de către străstrănepoți.Iar apoi ești tu,care te oglindești în fața unui ocean de nea,atât de mic și totuși atât de cuprinzător.Te sensibilizează și te bucură.


O cană de vin fiert,o mandrină,o lumânare aprinsă și te poți apuca de lucru.”Apucă-te copilo!Ai atâtea de facut!”.O voce puternică cu o cadență impunătoare îmi răsună în cap.Și da,știu și eu știe și ea,ea are dreptate.Am să mă apuc,promit!Dar nu înainte să-mi las puțin din timp și urma în zăpadă.Fac un îngeraș de dragul vremurilor de la 6 ani și voi începe.


Șîîîîît!Doar taci și ascultă.Nu e minunat?
Este!

Și nu..

nu mi-ai făcut din nou rău.Nu mai poți.Ai ucis tot ce simțeam cândva pentru tine.Tot ce ai construit ai distrus.Și nu!Nu mă refer la poveștile de dragoste cu prinți sau cu cerșetori.Mă refer la mulțime.La mulțimea care zice ceva si face altceva.
Sunt conștientă că și eu am ucis,distrus.Am greșit la fel ca alții,doar suntem cobai ai nepăsării.Ce sens are să spui ceva,când defapt nu e așa,ce sens are să te minți singur.
De ce să nu îți pese?Uiți cine ți-a fost alături.Cât îți poate fi de ușor să înlocuieștu,să te prefaci că îți pasă.Nici tu nu te înțelegi.Odată si odată vei fi surprins/ă de propria persoană.Te vei trezi de dimineță și nu te vei recunoaște.
Păcat.Ai fost creat ca o faptură perfectă cu un țel în viață.Ce ușor e să spui cuvinte.
Ai impresia că ele nu contează,când defapt impactul lor este mai mare.
Dar cândva vei realiza.Te vei speria.Nu vei ști ce fel de om ai devenit.Și dacă îți va fi dor de cei pe care i-ai rănit,ai face bine să faci în așa fel încât să nu îți fie.Pentru că ei te-au scos din viața lor.Vezi tu..timpul poate fi cel mai bun prieten sau cel mai mare dușman.Depinde de tine cum îl folosești.
...astăzi am fost cuprinsă de nostalgie.Tot mai dezamagită și mai dezamăgitoare.

Aș vrea..

să se întâmple cumva.Să aibă loc,să fie împlinit,să fie acolo,să existe,să simt.Și vreau din ce în ce mai mult,vreau.Oricât de greu e acum,mâine va fi mai ușor.
Nu am nevoie de promisiuni false,de gânduri deșarte și idei preconcepute.Nu vreau să mă amăgesc singură,să mă îmbăt cu apă rece că vine de la sine.Știu că nu va fi așa!Va fi doar dacă fac eu să fie,doar dacă mă dau peste cap să reușesc,doar dacă am încredere că va fi.Și am să împlinesc asta,pentru că pot,pentru că în mine stă puterea să schimb.
Nu am găsit aici,nu e nimic.Sunt sigură că în alta parte va fi.Și chiar este.
Într-o mare de oameni,intr-o mare de gânduri si nedumeriri am găsit și firul Ariadnei.
Într-un amestec de dezgust,speranță și alte lucruri omenești mă-nvart.Să fie hazardul de vină?El mă amețește în acest haos?E chiar așa de dificil?Nu înteleg sau nu vor sa înțeleagă?De ce știu ei că e mai bine?Nu sunt tot oameni?
Sigur că sunt.Sigur că văd.Cum protejează?
Sunt satulă de ”atâtea începuturi”.Mâine va fi mai bine.Nu,nu va fi.Crede-mă prietene,că dacă nu îți faci tu singur viața mai bună sau mai frumoasă,nu te vei trezi cu ea pe nepusă masă.Întâi reușești singur,apoi cu restu.
Te simți trădat?Trist?Nu e nimic,nu e nici prima nici ultima dată.Dar dacă vrei sa schimbi asta atunci amice,fă-o pentru o singură dată.Și fă-o bine.
Fi dur cu tine,nu îți da prea multe șanse.
Ai putea fi uimit de rezultat.
Și nu,nu are nici-o legătură cu ziua de 13.E doar un număr interpretat greșit.

Acum sunt veteran..

...nu doar unii sunt veterani,si eu.Stresata pana peste cap,inconjurand lumea si ajungandu-mi din nou "pana peste cap",ora de matematica uneori e misiune imposibila.

Cum zice o prietena de-a mea:Trebuie sa fi pregatit spiritual,inca din vara ca sa faci fata unui prof precum "el" cand incepe sa se "transforme".Si nu..nu e chiar asa de rau sa tipe cineva la tine,sa simti cum iti vine sa intri in pamant sau mai rau sa ai senzatia ca te trece prin tabla,deloc rau,poate chiar groaznic!Suna asa pamflet si lipsit de sens,nici macar nu ar trebui sa bag in seama astfel de lucruri,dar e o realizare,intr-un fel.Simt cum era in vremea comunismului,desi eu nu am prins acele "oldies but goldies times".

Ce senzatie ciudata,in astfel de momente stii cum se simte cineva care ar vrea sa dispara.Si ce usor ar fi sa pot disparea,acum sunt,imediat nu mai sunt,iar sunt,din nou am plecat.Ce incurcatura.Oricum suntem un fel de marionete al propiului joc.

"El"e doar un invatator.Si Einstein a gresit,dar tot a demonstrat ca se poate.Si-a realizat ce si-a propus,insa in vremea lu` Einstein nu era un "el".Dar erau alti "el",deci mereu va fi un "el".Doamne ce incurcatura mare!Dar si ce usurare,a trecut "dosarul x".[P.S:era doar teza la info..]mai rau,vine teza la mate.

Totul depinde de noroc?..poate fi fatala...

o secunda de neatentie si tragicul poate lua amploare.Eroarea umana,ignoranta si nepasarea unora pot duce la condimentarea nefericitului.Poate fi letala o greseala?
Da,poate.Un moment si totul se sfarseste si incepe in acelasi timp.
Tot mai des apare neprevazutul in viata mea,lucruri la care nici macar nu ma gandesc ca se pot intampla..dar iata ca se intampla.Sunt reale si izbesc chiar mai tare decat iluziile.Putin socata,desi pusa in tema cu astfel de situatii,dar totusi nepregatita pentru ele.Nu vreau sa mai aflu sau cu atat mai putin sa trec prin ceva similar.Prefer sa stau departe de "curajul" unora,de curiozitatea altora,departe de un dezinteres total izvorat din inimi impietrite,departe de o greseala umana.
Este socant sa iti imaginezi,dar mai ales sa vezi spaima care se citeste pe chipurile palide ale oamenilor,sa te izbesti din senin de un geam,sa nu intelegi ce se`ntampla,in cazuri nefericite sa te trezesti ingropat sub un morman de fiare si durere,sa privesti cum doi oameni lupta sa evite urmarile unei clipe de neatentie.
In viata toti sunt "gigi duru",mda.."gigi duru" care are talentul sa provoace adevarate deznodamante fatale.
Putina compasiune,un strop de iubire si o suflare calma reusesc sa dea nastere unor zambete,unor momente de fericire.Zambeste si totul ti se va parea mai usor,iubeste si lumea va fi mai frumoasa.

La granita dintre secundele hiperenergice si cele lipsite de vlaga..

Toti avem zile in care simtim cum ne pulseaza adrenalina in vene,cand nu avem astampar suficient de mare sa ne controlam reactiile,cand radem necontrolat ca si cum am fi putin luati sau pur si simplu cand ne vine sa fugim si sa imbratisam pe toata lumea.Ce minunat ar fi sa avem doar asemenea zile,sa nu te streseze lucrarea aia ce o ai de pregatit pentru saptamana viitoare,sau latratul cainelui din vecini care te zgarie pe urechi in fiecare dimineata,sa nu te enerveze ca afar` ploua si ca masinile te stropesc,pur si simplu totul sa te faca sa zambesti.
Dar..ca toate partile bune sunt si zilele alea care compenseaza acele zile briliante.
Te trezesti si vezi ca ai o freza in o mie de directii si o fata lunga pana in pamant,gasesti cu greu ceva de imbracat:ai senzatia ca exact atunci nu-ti mai place nimic.Pleci la scoala abia tarandu-te si constati ca tu ai matematica si nu ai nici-o treaba cu ea,ca sa fie mai perfect si logica in acea zi.La scoala totul te irita,te uiti din minut in minut la ceas asteptand sa sune odata clopotelu ala blestemat.Ajungi acas` si te apuci de teme pentru maine,iar seara cazi lat in pat gandindu-te ca in afara de scoala nu ai realizat nimic in ziua aceea.
Groaznice zile!.De ele si de teze sa te fereasca Dumnezeu.
Oricum pot spune ca in acest moment ma aflu undeva la granita dintre secundele de hiperactivitate si cele de lenevire totala.Daca nu ar fi ora 9 jumate si nu as fi franta mi-as cauta o ocupatie.Dar..dar ma consolez scriind pe blog.Si degetele fac efort.
Stau si ma gandesc ce weekend luuung avem.In sfarsit parca era si timpu,meritam si noi o mica pauza si o vacanta asa mai lunga.Nu am mai simtit una de 3 luni.Eh..pana vineri mai este ea:"doamna miercuri",o zi nu prea usora si "doamna joi" o zi intermediara intre vineri,ziua cea mai asteptata si "doamna miercuri".Pana atunci raman cu asteptatu.

Astazi nu am chef..

de cuvinte frumoase,de ganduri optimiste.Azi m-am lovit din nou de ce-a de-a treia sau a patra fata a lumii.La cate sunt..am pierdut numaratoarea..sa fi fost totusi a opta?In orice caz..e departe de a fi cea mai frumoasa.
Sunt atat de satula sa vad cum oamenii lovesc fara mila..nu doar prin lovituri,ci mai ales prin cuvinte.Cum calca in picioare fara remuscari,fara sentimente sa ajunga ei acolo "sus"!Cat de sus pot ajunge?Tot in pamant se intorc..acolo "jos".Si apoi ce sens are sa imprastii venin in jurul tau,sa mananci din propria otrava doar ca sa ai sentimentul "sunt cel mai bun".Cine zicea ca bataia e rupta din rai mintea!.Nu poti sa rupi asa ceva din perfect.Putem intreba un copil care ar fi dat orice sa nu simta loviturile alea pe propria piele.E trist sa vezi cum in inima inghetului un pusti umbla descult,protejat doar de o pereche de slarfi de cauciuc.Ce instinct matern aveau parintii lui sa-l lase asa?Cat de imun e acel suflet?
E atat de frustrant sa vad dimineata..cum oamenii sunt atat de nepasatori.Se grabesc..eii!!se grabesc desi sunt in masina unde e cald si unde sunt feriti de ploaie.Poti sa stai si 5 minute la trecere ca nu se oboseste vreunu sa iti cedeze calea.Te`ntorci acas` dupa o zi unde ai trait vreute si nevrute,fie la scoala fie altundeva.Si pornesti Tv..vrei sa te recreezi:STIRI!:crime,violuri,batai.Iar apoi te intrebi de ce apare nesiguranta?conflicte?
Acum e un val cu campania asta politica.O prostie,sunt atat de egoisti incat se chinuie sa demonstreze care e mai bun[asa cred ei..presedinte=cel mai bun],si sigur isi fac "planuri de lupta":cum sa fure mai mult.Batrani,copii,familii..sarace,fara mancare,adapost sau medicamente,medicamente care multe dintre ele ar trebui sa fie primite gratuit..BIETUL STAT!Nu are fonduri..dar cer bani cu nemiluita(taxe,impozite si alte prostii).Si e aiurea sa vezi..ca in ziua de azi e scump si sa mori.Nu mai au oamenii bani nici de inmormantari macar!
Si apoi..e restul lumii.Cei cu care te vezi zilnic,te intalnesti la tot pasu.Oameni care te fac sa te simti naspa,care se gandesc numai la ei si care nu simt altceva decat invidie.E doar comunitatea in care traim.Asa am fost educati.E ca legea junglei:scapa cel puternic.
Dar noroc ca mai exista si oamenii carora le pasa!Cei care te sprijina si care vor sa fie langa tine.Cei care desi,nu au,totusi daruiesc.Cei care iti lumineaza ziua cu un gest simplu.DA!acei oameni exista..trebuie sa ii cunosti si sa ii lasi in inima ta..ca altfel in haosul din ziua de azi nu scapi intreg la minte.Oamenii care glumesc si care te binedispun.Exista,dar din pacate sunt rari.
Dar acum intrebarea care ma framata e:"de ce?de ce este nevoie sa fi cel putin odata umilit,sa fi cel putin odata dat la o parte,sa simti macar odata cum ai vrea sa pocnesti direct intre ochi pe cineva".Cel mai rau e sa te simti ultimul om de pe planeta,dar nu sti nici asta sigur deoarece nu cunosti coltul in care te afli.

Inceput de duminica..

E sambata noaptea,iar eu nu am somn....ocazia perfecta sa imi fac putin timp pentru blog.In ultimul timp scoala mi-a dat batai de cap,dar trebuie sa recunosc ca am trait si momente de o intensitate pe care nu am mai simtit-o de asta`vara.Emotii,note,prieteni si...mai putin timp liber.Nu ma plang..dar parca am nevoie de o vacanta,desi imi amintesc ca uneori in zilele de plictiseala maxima,imi doream sa fiu la scoala.Se apropie tezele,numai de ele nu am chef.In fine..trec si alea cu bune cu rele.
E prima duminica si ultima duminica de dinainte sa vina acasa.In sfarsit asteptarea s-a terminat.
M-am uitat pe geam si am vazut ca inca mai ploua.:-j...si pe deasupra acum nu merge "l" de la tastatura...grozav..oricum si cu si fara "l" tot imi continui discutiile:-j.:D.Parca imi lipseste ceva..dar ce?Oricum mi dor..dar nu de ceea ce ar crede oricine,ci imi este dor de o alta latura.E ciudat sa vezi cum oamenii isi pun speranta in orice lucru,iar atunci cand aceasta e pe cale sa se sfarseasca acel lucru se intampla.Adica ce sens are?Si apoi mai e zicala aia:"niciodata nu spune niciodata"...se adevereste uneori,dar nu cand vrem.Presupun ca fiecare om isi doreste in sinea lui sa i se indeplineasca naiba odata dorintele alea.Fiecare se intreaba:"cand?cat mai astept?de ce nu acum?"..si atunci cand renunta ele se indeplinesc.Ironie a sortii.Atunci trebuie sa te hotarasti daca mai ai nevoie de ele sau nu.
In fine..si cu si fara viata merge mai departe.
Pentru un inceput de duminica ma asteptam sa fie mai mare agitatia prin oras,pe net.Ori e plecata lumea,ori doarme.Scoala ne epuizeaza.

Inceput de duminica..

Jurnalul unei calatorii.Ziua I-Acomodarea.

Dupa un drum lung si obositor am ajuns la destinatie.Inaintam pe stradutele prafuite de creta,spre hotel.O cladire solida,de pe vremea comunismului sa-nalta in fata mea.Era hotelul Prahova,vopsit in doua culori albastru-galben,cu portile larg deschise.Un culoar lung se-ntindea in fata mea la etajul I.Era luminat de cateva becuri "chioare" si cu un covor prafuit pe mijlocul lui care ducea catre o fereastra picatata cu amprentele turistilor curiosi sa vada ce se afla dincolo de ea.Ajunsa in camera,ma trantesc pe pat dornica de un somn linistit:fara claxoane,curbe,blocaje in trafic sau frane.Aveam trupul amortit dupa o noapte in care am stat prea linistita.Inainte sa atipesc ciugulesc in graba putina mancare adusa de acasa.Si apoi somn.Ma trezesc buimaca de cap si cu o chemare din partea marii.Trebuia sa o vad:sa-i simt valurile cum se izbesc de mine,gustul sarat,sa vad pescarusii cum zboara,vapoarele in larg,sa ating nisipul fierbinte si sa lenevesc la umbra unei umbrelute.Ma imbrac in graba si plec fara a mai privi in urma dezordinea lasata.Dupa ce am aruncat o privire scurta asupra orasului ma trezesc inaintand pe niste alei inguste pazite de niste salcii batrane.Dupa cateva minute in fata mea se-ntindea un lac.Nu era chiar banal,caci pe acesta pluteau in "deriva" patru lebede frumoase.Imi iau cu greu privirea si imi continui drumul spre plaja.In sfarsit ajung la granita dintre asfaltul incins si nisipul fin.Deja calcam pe urmele trecatorilor care si-au pierdut timpul in nisip.Brusc nisipul se intrerupe si in fata mea era chiar ea-marea.Involburata isi izbea valurile de tarm.Nu am asteptat prea mult pana am alergat spre ea.Cateva secunde in care am aruncat rochita de pe mine si iata-ma-eram in apa.Nu a trecut mult pana am luat "apa la bord" si am simtit cum se usuca sarea pe buze.Ma simteam ca acasa in apa.Ciudat sentiment.In fine,dupa o balaceala rapida,am pornit din nou pe stradutele prafuite de creta.Ma indreptam spre cantina.Trebuie sa recunosc ca am fost putin dezamagita de mancare-nu prea era buna,adica deloc as putea spune.Deoarece prima masa acolo,era chiar cina am primit desert.Fericirea mea.!Am plecat si de acolo,cu chef de a vizita statiunea.Curata,cu magazine multe era plina de puzderia de turisti care isi cheltuiau banii pe prostii.Dupa putin timp simt cum matele incep sa-mi chioraie,deoarece nu mancasem la cina.Am mancat dupa care am plecat spre hotel agale.Eram curioasa sa vad ce ma asteapta a doua zi la mare....Caci prima zi a fost:cea de acomodare si de odihna.Am ajuns in camera,imi sun prietenii si incep sa scriu.Din departare se auzea muzica de la parcul de distractii care imi mai ravasea ideile.Iata ca timpul a trecut rapid si ma aflam din nou,sub cearceaf dormind si visand la ziua de maine.!

Marea a fost...este..si va fi un vis..

Marea este visul fluviului.[Ioan Gyuri Pascu.:)].
Asemeni fluviului care asteapta cu ardoare sa ajunga la mare sunt si eu.Determinat de un vis,fluviul isi duce impacient apele pe ultimul drum.Lipsita de rabdare ma indrept si eu catre...mare.Dar ce este marea?Sa fie atat de mare precum ii zice si numele?...Odinioara oamenii credeau ca este nesfarsita.Gandurile mele sunt aidoma ideilor lor,atunci cand privesc in zare.La fel ca fluviul visez si eu la acel loc cu mult "soare care in rasarit isi spala-n mare lancile cu care-a ucis in goana noaptea ca pe-o fiara"[Lucian Blaga.:)],la acel loc unde nisipul imi dogoara picioarele si sarea din apa imi incalceste parul.Abia astept sa simt olmul porumbului copt pe degetele mele,sa privesc cum mi se usuca nisipul pe talpi atunci cand ies din mare,sa ma plimb seara pe faleza sub un cer acoperit de stele si sa mi se faca rau din cauza gustului sarat al apei.Toate aceste aspiratii le voi trai la mare...