Ști ce-mi doresc acum..

...? Desigur că nu ști, pentru că doar eu pot ști.
Dar uite, îmi împărtășesc gândurile. Vreau să merg să mă joc cu tunetul și să provoc fulgerul. Ai citit superficial? Atunci nu ai înțeles nimic.
Dar,ironia este că nu mă interesează dacă înțelegi tu,mințile crețe să se facă drepte, dacă vor adevărul.

Eu până acum l-am căutat, dar adevărul te găsește când nu mai ai nevoie de el. Ai aflat deja răspunsurile bazându-te pe intuiție, și ea nu dă niciodată greș.

Pătrunde-mi glasul, ascultă-mi privirea. Îmi poți auzi bătăile inimii? Eu nu. Mă simt amorțită.

Totuși conștientă...

Plecarea...

momentul așteptat. Ce îmi doresc? Să plec. De ce?? De ce să stau...de ce să rămân unde nu vreau.
De aceea plec... nu trebuie să fiu plecată doar câteva zile,pot fi plecată mereu.
Cine are nevoie??? Cine simte,cine vede,cine își dorește.
Eu văd? Sigur. Și tu vezi,toți vedem. Suntem prea impasibili să facem ceva,fugim și ne ascundem să nu simțim. Dar cum să mai simți când indiferența ucide ce-i mai bun în tine?
Cum să mai vrei când te doare?

Ce-ți rămâne de făcut? Să fi tu însuți! Să iubești ce te face fericit/ă,să răzi din plin,să fi un învingător! Toți suntem.. dacă ne dorim cu adevărat.
Eu știu ce vreau...

Nimic nu poate sta în calea unui om hotărât!!!

Fățărnicie...

Lasă-mă ...

Să nu mai simt frigul verii cum îmi zbârcește pielea pe șira spinării, să mă acopăr cu căldura iernii.

Lasă-mă să îți alunec printre degete, îmi doresc să fiu liberă. E atât de frumos să nu-ți mai aud tăcerea asta care mă macină.

Lasă-mă să-mi repar greșelile, să-mi îndulcesc vorbele spuse cu atâta indiferență falsă, să-mi schimb ultima privire rece care ți-am aruncat-o când am trântit ușa în urma mea.

Lasă-mă să fiu eu însumi... să vezi cum sunt defapt.

Te las să-mi atingi obrajii pentru ultima oară, căci atingerea ta îi face să sângereze.
Te las să-mi strângi mâinile pentru ultima oară, căci atingerea ta le îngheață.
Te las să-mi aranjezi părul pentru ultima oară, căci atingerea ta îl despică.
Te las să-mi săruți fruntea pentru ultima oară, căci atingerea ta o înfioară.

Când îmi este dor de tine, te visez. E mai puțin dureros...Deși suntem atât de diferiți , ne potrivim atât de bine.


Iar apoi te rog... lasă-mă să mă afund într-un somn adânc...

Zâmbește-mi...

și ia-mă în brațe..!
Înfioară-mă și lasă-mă să privesc spre stele..
Învelește-mă cu o pătură țesută din adierile verii și întinde-te lângă mine.
Păstrează liniștea și vorbește-mi prin priviri, ia-mă de mână și promite-mi că mâine va fi o zi mai bună.

Hai să ne punem o dorință!!
Ce ți-ai putea dori?
Eu îmi doresc să mă trezesc lângă un lac de munte,în spatele meu sa fie un pisc,în dreapta o pădure,iar în stânga chipul tău. Hai să ne oglindim în lac..îmi văd reflexia, tu ți-o poți vedea pe a ta?
Îmi văd curcubeul, tu-l mai poți vedea?
Sunt îmbrăcată în culoarea mea preferată..fericirea.A ta care este?

Care mai poate fi când ai uitat să mai zâmbești?
Mai bine lasă în urmă ce a fost...uită de oamenii care te-au rănit.
Nu-ți fie teamă să le arăți cine ești cu adevărat! Unii pot înțelege greșit, dar frumusețea vine din tine, varietatea este importantă. Nu te pierde în mulțime! Nu rămâne o umbră fără culoare...un suflet purtat de o adiere. Tot vântul poate fi al tău, dacă ști în ce direcție bate.

Și hai.. zâmbește-mi odată! Încă nu m-ai luat în brațe??

Mirajul unei ...

dimineți din iunie..Înfioară-mă... lasă-ți privirea să-mi pătrundă gândul.
Artă-mi grația ta, onduindu-te după vânt. Deschide-ți mintea și nu privi în urmă.
Ești tot ceea ce ești și ce trebuie să fi. Plutește fără să vezi abisul.. cufundă-ți trupul în roua dimineții și mângâie-te cu razele soarelui.

Simte nisipul pe tălpi și privește-ți oglindirea în lac. Fă abstracție de tot ce este și totuși privște ceea ce vezi cu ochii minții. În același timp ești ceea ce ai fost și ce ești, ce vei fi și ce vei rămâne. Pentru o clipă te afli în mintea mea.

Și ști ce? Te văd.. da! Îți văd glasul și îți aud zâmbetul.. pot chiar să îți simt atingerea și să îți înțeleg privirea.. ceea ce este ciudat, pentru că tu nu ești aici. Dar sentimentele te aduc acolo unde îți este bine.. parfumul meu și al ploii te poartă acasă.

Nu întârzia te rog! Că se răcește timpul ... și el nu iartă! Și ști cum e...dacă el curge, să curgă în pahare. Să îți bei copilaria dintr-un pahar, și bătrânețea dintr-un pocal.

Grăbește-te să ajungi.. înainte de ora cinci! Altfel... timpul nu va mai curge pentru amandoi, va curge pentru mine și pentru tine.

Copile!

Te rog nu uita să zâmbești!!
Astăzi este ziua ta ... ziua când sufletul tău își amintește că în viață nu există doar greutăți, când uită de nepăsarea lumii, când își lasă orgoliul într-o cutie prăfuită.
Astăzi mi-am propus să aduc puțină fericire pe fețele ridate de trecerea timpului, să-mi las amintirea pe obrajii tăi.
Astăzi vreau să beau cafeaua cu tine copile!
Și tot astăzi vreau să las în urmă.
Azi este sfârșitul și începutul.


Amintește-ți că astăzi ”este” a ta. Lumea este a ta, eu sunt a ta,ei sunt ai tăi, noi suntem ai noștrii. Lasă și tu un zâmbet pe fața mea ... iar eu promit să las o îmbrățișare în inima ta.


Și nu... astăzi nu ai voie să gândești negativ! Astăzi te vei uita în oglindă și vei regăsi clipa aparent pierdută. Vei vedea că ești mai frumos decât ai fost până acum... și crede-mă chiar ești!

Și mai ști ceva? Astăzi ne vom reîntâlni...și tot astăzi ne vom bucura împreună.

A uitat...

să se grăbească.Acum știe că are timp suficient,acum e hotărâtă.
În grabă își lasă o șuviță pe șifonier prinsă delicat într-o fontă din mătase,sărută poza ta,își dă cu parfum în timp ce privește pentru ultima oară pereții,acei pereți care i-au fost adăpost în zilele reci.Își ia pantofii roșii cu tocuri înalte,geamantanu roșu,își aranjează rochia la spate și își pune ochelarii ai căror rame sunt galbene.
În grabă își pudrează obrajii care până adineauri au fost înlăcrimați și aruncă o (ultimă) privire spre ”totul” de care s-a îndrăgostit.


Pereții au dat-o afară.Acum e mare,acum trebuie să-și poarte singură de grijă.
E deja aprilie..nimic nu se compară cu diminețile de aprilie când își savurează cafeaua privind prin prisma a doi ochi verzi o lume perfectă plină de imperfect.

Așteaptă vara..momentul când își satură picioarele dornice să calce pe marmura caldă din vechiul ținut.
Știa că până la urmă tot acolo se va reîntoarce,tot pe urmele lăsate în urmă cu câteva luni.Dorul a adus-o înapoi,deși acum nu mai este ce a fost,acum este ce vrea,acum poate să fie,acum își dorește prea tare.


Vrea să vadă măreția muntelui..cel ce a legănat-o încă din primii ani,vrea să își stingă setea de mare pe buzele crăpate de gerul iernii,vrea să meargă în codrul care i-a primit visele și vrea să simtă ploaia cum i se scurge pe trup.


Știe că poate..de aia nu se grăbește.Știe că vrea...de aia reușește pănă la urmă.
Și mai știe că te vrea...într-o dimineață la o cafea din aprilie.

Neeeee...

astăzi nu mai am chef să lenevesc.
Azi îmi fac unghiile roșii după mult timp și tot azi voi revedea acel zâmbet.
Astăzi vreau să țopăi pe scări și tot azi vreau să mă prostesc în ploaie.
Azi am chef să ascult..azi nu mai dorm.
Vreau blugii negri și mai vreau acel tricou special.


Am chef să ascult muzică tare și am chef să citesc.
Astăzi pot face multe!Și nu doar astăzi și mâine am timp.Să nu uit de poimâine și nici de ”mâinele lui poimâine”.Astăzi pot și astăzi o stresez deseară.

Azi îmi e dor și tot azi râd.Azi îi văd ochii și tot azi am uitat unde am lăsat acel ceva.Nu îl mai caut mult.


Azi a fost deosebită,cum nu mai fusese de ceva vreme.Azi e azi si tot mai e.Azi mi s-a stricat telefonu.


Și mai am atâtea de făcut.
Oricum mai trebuie să te văd și pe tine ca să am o zi perfectă!

Dupa o iarna..

deosebita a inceput din nou.

Nu prea stiu ce sa spun acum,doar inchid ochii si ascult.

Ma bucur ca totusi exista fericire in toti.Doar o chestiune de timp.
Multumesc!:*

Își face bagajele...

și pleacă din viața mea.Dar nu pentru totdeauna..pentru că va reveni,mai vioaie,mai proaspătă,mai fericită.
Nu-și amintește unde a ascuns poza ta,a uitat să-și pună sentimentele la loc în cutie,nu știe unde a lăsat ultima scrisoare de la tine,dar un lucru e cert:ea pleacă.
Și o las să plece,pentru că mi-a promis că va reveni.Și am încredre în ea,defapt cum altfel...doar face parte din mine.
Și uite-o!Acum zămbește,țopăie de colo colo știind că mâine va pleca.Dar se întoarce curând,însă nu mai repede de termen,nu mai repede de ziua când va fi pregatită să reînceapă o nouă perioada.
Dar știe că undeva rătăcită a rămas urma ta,mirosul tău e în hainele ei,parfumul tău pe gâtul ei,privirea ta adânc în suflet și urma pașilor tăi lângă călcâiele ei.
O privesc cum pleacă,și eu..și tu..noi.Se duce,normal merită o pauză.
Se îndreaptă spre un loc unde să mediteze.
Și-a luat valiza și a plecat...e atât de mică și totuși atât de zglobie,atât de mică și totuși atât curajoasă..e atât de deteminată de un vis..pentru că va reuși.
Iar eu ce pot să fac??
Să mă uit la ea cum pleacă și să ramân consecventă idealului ei.
Pentru că ea e parte din mine...

Orașul meu...

...iubit Reșița.Iarba verde de acasă să plec nu mă lasă.Consider că această introducere este cea mai potrivită pentru a reliefa sentimentele mele legate de locul natal.Născută pe o fundație de oțel și crescută cutreierând prin păduri nepătate,nu mă pot dezrădăcina de ”cel ce m-a legănat”.
Reșița este orașul care mi-a arătat viața urbană,cel care m-a învățat frumusețea naturii și ” părintele” sub protecția căruia se găsesc mii de cetățeni.Cu spiritul liber și dorințe arzătoare mă învârt în haosul din sânul orașului.
În vremuri de glorie,apuse recent,Reșița era leagănul economiei și al hărniciei,dar acum a rămas leagănul amintirilor și al speranței.Ne oferă condiții,dar lenea românului este prea mare pentru a-i spori puterea.
Până când cineva se va trezi la realitate vom aștepta într-o tăcere cântătoare.

Noul An..Noul Început..

a adus cu el nu doar distracție,ci și zăpadă.Da!Ninge din nou,încă odată ninge,încă odată se va așterne clipa pierdută din 2009.
În fiecare fulg se află câte o dorință vagă,pirdută și străpungătoare.Însăgetată de către om într-un centimetru de zăpadă va dăinui pe vecie.Și câte dorințe,câte speranțe.Ninge,ninge și iar ninge.S-au așternut într-o liniște melodioasă fulgii calzi ai inimii.
O bucată din acest puzzle de nea îl constituie dorințele mele,visele mele,speranțele mele,gândurile mele și emoțiile mele.Ca un lacom mi-am dorit la cumpăna dintre ani o puzderie,atunci au înviat amintirile și trăirile,atunci am știut ce vreau.Dar nu,nu mi-am dorit atâta nea doar pentru mine,ci și pentru tine,pentru el,pentru tine iubit cititor,pentru ei și din nou pentru mine.
Am pierdut șirul și mă bucur ca un copil mic în prezența lui Moș Crăciun.Am ieșit afară și am început să radiez de fericire,deși aveam fluturi în stomac și nedumerirea înrădăcinată în suflet.
Noul An mi-a adus o sumedenie de idei.Și vai mie!Cât de mult îmi plac.Cât optimism încape într-o ființă așa măruntă ca mine.Și câtă fericire.Da,sunt fericită,mă bucur de nou.Și da,zbier cât mă țin plămânii sunt fericită!Pentru mine,pentru tine,pentru el,pentru tine iubit cititor,pentru ei și din nou pentru mine.
Gândește-te că toate nedreptățiile care ți s-au întâmplat acum te-au făcut mai puternic.Plutești pe brațele vântului purtat de o mie și una de dorințe,o mie de vise,o mie și puțin de speranțe.E un început pentru tot!
Este clipa să uiți de tristețe,să te bucuri de viața asta,fără a încerca să o înțelegi în totalitate(oricum nu ai putea),să renaști din nou.Fă ce îți place,iubește pe cine vrei,uită pe cine nu merită să fie reținut și fă lumea un loc mai bun.Lasă-ți spiritul de haiduc să cutreiere pe vecie.
Deschide-ți aripile și zbori...E un nou început!Un nou „eu”,un nou „tine”,un nou „el”,un nou „iubit cititor”,un nou „ei”,un nou „mine”.
Totul e nou..și așa va dăinui.