Și nu..

nu mi-ai făcut din nou rău.Nu mai poți.Ai ucis tot ce simțeam cândva pentru tine.Tot ce ai construit ai distrus.Și nu!Nu mă refer la poveștile de dragoste cu prinți sau cu cerșetori.Mă refer la mulțime.La mulțimea care zice ceva si face altceva.
Sunt conștientă că și eu am ucis,distrus.Am greșit la fel ca alții,doar suntem cobai ai nepăsării.Ce sens are să spui ceva,când defapt nu e așa,ce sens are să te minți singur.
De ce să nu îți pese?Uiți cine ți-a fost alături.Cât îți poate fi de ușor să înlocuieștu,să te prefaci că îți pasă.Nici tu nu te înțelegi.Odată si odată vei fi surprins/ă de propria persoană.Te vei trezi de dimineță și nu te vei recunoaște.
Păcat.Ai fost creat ca o faptură perfectă cu un țel în viață.Ce ușor e să spui cuvinte.
Ai impresia că ele nu contează,când defapt impactul lor este mai mare.
Dar cândva vei realiza.Te vei speria.Nu vei ști ce fel de om ai devenit.Și dacă îți va fi dor de cei pe care i-ai rănit,ai face bine să faci în așa fel încât să nu îți fie.Pentru că ei te-au scos din viața lor.Vezi tu..timpul poate fi cel mai bun prieten sau cel mai mare dușman.Depinde de tine cum îl folosești.
...astăzi am fost cuprinsă de nostalgie.Tot mai dezamagită și mai dezamăgitoare.