Își face bagajele...

și pleacă din viața mea.Dar nu pentru totdeauna..pentru că va reveni,mai vioaie,mai proaspătă,mai fericită.
Nu-și amintește unde a ascuns poza ta,a uitat să-și pună sentimentele la loc în cutie,nu știe unde a lăsat ultima scrisoare de la tine,dar un lucru e cert:ea pleacă.
Și o las să plece,pentru că mi-a promis că va reveni.Și am încredre în ea,defapt cum altfel...doar face parte din mine.
Și uite-o!Acum zămbește,țopăie de colo colo știind că mâine va pleca.Dar se întoarce curând,însă nu mai repede de termen,nu mai repede de ziua când va fi pregatită să reînceapă o nouă perioada.
Dar știe că undeva rătăcită a rămas urma ta,mirosul tău e în hainele ei,parfumul tău pe gâtul ei,privirea ta adânc în suflet și urma pașilor tăi lângă călcâiele ei.
O privesc cum pleacă,și eu..și tu..noi.Se duce,normal merită o pauză.
Se îndreaptă spre un loc unde să mediteze.
Și-a luat valiza și a plecat...e atât de mică și totuși atât de zglobie,atât de mică și totuși atât curajoasă..e atât de deteminată de un vis..pentru că va reuși.
Iar eu ce pot să fac??
Să mă uit la ea cum pleacă și să ramân consecventă idealului ei.
Pentru că ea e parte din mine...

Orașul meu...

...iubit Reșița.Iarba verde de acasă să plec nu mă lasă.Consider că această introducere este cea mai potrivită pentru a reliefa sentimentele mele legate de locul natal.Născută pe o fundație de oțel și crescută cutreierând prin păduri nepătate,nu mă pot dezrădăcina de ”cel ce m-a legănat”.
Reșița este orașul care mi-a arătat viața urbană,cel care m-a învățat frumusețea naturii și ” părintele” sub protecția căruia se găsesc mii de cetățeni.Cu spiritul liber și dorințe arzătoare mă învârt în haosul din sânul orașului.
În vremuri de glorie,apuse recent,Reșița era leagănul economiei și al hărniciei,dar acum a rămas leagănul amintirilor și al speranței.Ne oferă condiții,dar lenea românului este prea mare pentru a-i spori puterea.
Până când cineva se va trezi la realitate vom aștepta într-o tăcere cântătoare.

Noul An..Noul Început..

a adus cu el nu doar distracție,ci și zăpadă.Da!Ninge din nou,încă odată ninge,încă odată se va așterne clipa pierdută din 2009.
În fiecare fulg se află câte o dorință vagă,pirdută și străpungătoare.Însăgetată de către om într-un centimetru de zăpadă va dăinui pe vecie.Și câte dorințe,câte speranțe.Ninge,ninge și iar ninge.S-au așternut într-o liniște melodioasă fulgii calzi ai inimii.
O bucată din acest puzzle de nea îl constituie dorințele mele,visele mele,speranțele mele,gândurile mele și emoțiile mele.Ca un lacom mi-am dorit la cumpăna dintre ani o puzderie,atunci au înviat amintirile și trăirile,atunci am știut ce vreau.Dar nu,nu mi-am dorit atâta nea doar pentru mine,ci și pentru tine,pentru el,pentru tine iubit cititor,pentru ei și din nou pentru mine.
Am pierdut șirul și mă bucur ca un copil mic în prezența lui Moș Crăciun.Am ieșit afară și am început să radiez de fericire,deși aveam fluturi în stomac și nedumerirea înrădăcinată în suflet.
Noul An mi-a adus o sumedenie de idei.Și vai mie!Cât de mult îmi plac.Cât optimism încape într-o ființă așa măruntă ca mine.Și câtă fericire.Da,sunt fericită,mă bucur de nou.Și da,zbier cât mă țin plămânii sunt fericită!Pentru mine,pentru tine,pentru el,pentru tine iubit cititor,pentru ei și din nou pentru mine.
Gândește-te că toate nedreptățiile care ți s-au întâmplat acum te-au făcut mai puternic.Plutești pe brațele vântului purtat de o mie și una de dorințe,o mie de vise,o mie și puțin de speranțe.E un început pentru tot!
Este clipa să uiți de tristețe,să te bucuri de viața asta,fără a încerca să o înțelegi în totalitate(oricum nu ai putea),să renaști din nou.Fă ce îți place,iubește pe cine vrei,uită pe cine nu merită să fie reținut și fă lumea un loc mai bun.Lasă-ți spiritul de haiduc să cutreiere pe vecie.
Deschide-ți aripile și zbori...E un nou început!Un nou „eu”,un nou „tine”,un nou „el”,un nou „iubit cititor”,un nou „ei”,un nou „mine”.
Totul e nou..și așa va dăinui.

Spală-ți păcatele...îngerule!

De ce?
Simt cum totul se învârte în capul meu..și se învârte...și se învârte...și tot așa.Nu se oprește,deși a amețit.
Mă simt atât de neputincioasă.Atât de mică în fața ta.Nu ți-e milă să îți bați joc cu atâta ușurință,să înlocuiești cu atâta seninătate?Atâtea sentimente,atâtea vise.
De ți-am greșit mă iarta,iar de m-ai iubit înțelege și lasă-mă să plec.Ai văzut prea bine că poți și fără mine,deși m-ai lăsat înecată într-o sticlă cu vin.Ai uitat.Acum dă-mi voie să plec și eu.Nu ți-a ajuns cât rău mi-ai făcut?!Nu ți-a ajuns cât te-ai folosit?Ai aruncat cu praf pe aripile mele.
Iar acum ce ar trebui să fac?Să te implor să mă ierți pentru răutatea și nechibzuința ta?Nu.
Am să-mi scutur aripile și am să zbor.
Ce liniște m-a cuprins.Și încă se mai învârte.Am încercat!Crede-mă că am încercat să fie bine!Mi-am dorit,da!Chiar mi-am dorit.Dar de fiecare dată când încercam să îți arăt aruncai cu același praf pe mine.De parcă nu mi-aș fi dat suficient silința.Și am vrut,crede-mă că am vrut!Dar dacă nu mi-ai alimentat vaga sepranță cu minciuni dulci ea s-a stins.Iar acum vrea să plece.E matură,s-a deșteptat.Și pleacă.Nu încerca să o oprești,e inutil.S-a decis,acum știe ce vrea.Și mai știe că te-a iubit.
Și-a deschis aripile,dar a uitat să zboare.Va învăța pentru că acum își dorește.Până atunci așteaptă un cutremur să îi scuture țigara.

Un Ajun real..

de frumos.Ce mi-aș putea dori mai mult?Am o soră minunată pe care o iubesc mai mult decât propria viață,o familie pe care o iubesc,prieteni pe masură și un ”mă bucur că exiști”.Nu pot descrie în cuvinte sentimentele de plăcere,de iubire,de teamă pe care mi le stârnește cu atâta tupeu Ajunul.Colinde,mâncare din belșug,dulciuri,mirosuri îmbătătoare..ce aș mai putea cere?
Și totuși îmi doream așa de tare să fie și ea aici.Îmi lipsește mult,iar în sânul Crăciunului lipsa ei se accentuează.Dar știu că mă iubește,la fel de mult cum o iubesc și eu.
Și pe ei îi iubesc.Pe toți îi iubesc.Câtă iubire poate încape într-o ființă așa mică?Tu omule,nu te îndoii.Încape mult mai mult decât îți poți imagina tu vreodată.Depășește granița dintre două infinite.Există?Da.Nu mă îndoiesc.
A fost atât de plăcut să ”construim” amândoi simbolul împreună.Să simt ca ești acolo,să vezi că vreau să fiu acolo,pur și simplu să fim acolo.
Am avut o săptamână plină de plăceri,plăceri care mă gâdilă în vârful degetelor.


Șttttt!Au venit colindătorii.Poftiți!poftiți!Umpleți-ne casa cu lumină!
Crăciun fericit tuturor!Și nu uita că te iubesc,da!Și pe tine,și pe tine..și pe...
”O ce veste minunată...”lalala..

Bun-venit..

zăpadă!A început cu un fulg,apoi cu doi,iată că se zărește și al treilea,curând nu le-am mai putut ține numărul.S-au strâns toți laolaltă și așteaptă gloata de pitici mari și mici să se joace cu ei.Totul e alb,totul e tăcut.
Ce liniște izbitoare și copleșitoare..dar este minunat.Atât de calm,atât de puternic.
Încă ninge,zăpada se cerne prin sita cerului,o boltă cenușie și impunătoare.

Au trecut ani,luni,zile,ore,minute..clipe.Și s-au strâns în acest alb mat.Acolo îți revezi bucuria,copilaria.Fiecare se bucură de ea,de zăpadă.
Uită-te la bătrânul pe care l-ai lăsat în urmă ieri încercând să ajungi cât mai repede la întâlnire.Pariez că acum este nostalgic și își amintește cu plăcere de acele ”oldies but goldies times”.Vede În zăpadă clipa pierdută și urma lăsată în omăt,în urmă cu câțiva ani.Sau vezi acel copilaș?I se citește bucuria pe față!Rumen în obrajiori și aproape degerat nu încetează să-și lase urma in zăpadă pentru a fi redescoperită peste ani de către el și de către străstrănepoți.Iar apoi ești tu,care te oglindești în fața unui ocean de nea,atât de mic și totuși atât de cuprinzător.Te sensibilizează și te bucură.


O cană de vin fiert,o mandrină,o lumânare aprinsă și te poți apuca de lucru.”Apucă-te copilo!Ai atâtea de facut!”.O voce puternică cu o cadență impunătoare îmi răsună în cap.Și da,știu și eu știe și ea,ea are dreptate.Am să mă apuc,promit!Dar nu înainte să-mi las puțin din timp și urma în zăpadă.Fac un îngeraș de dragul vremurilor de la 6 ani și voi începe.


Șîîîîît!Doar taci și ascultă.Nu e minunat?
Este!

Și nu..

nu mi-ai făcut din nou rău.Nu mai poți.Ai ucis tot ce simțeam cândva pentru tine.Tot ce ai construit ai distrus.Și nu!Nu mă refer la poveștile de dragoste cu prinți sau cu cerșetori.Mă refer la mulțime.La mulțimea care zice ceva si face altceva.
Sunt conștientă că și eu am ucis,distrus.Am greșit la fel ca alții,doar suntem cobai ai nepăsării.Ce sens are să spui ceva,când defapt nu e așa,ce sens are să te minți singur.
De ce să nu îți pese?Uiți cine ți-a fost alături.Cât îți poate fi de ușor să înlocuieștu,să te prefaci că îți pasă.Nici tu nu te înțelegi.Odată si odată vei fi surprins/ă de propria persoană.Te vei trezi de dimineță și nu te vei recunoaște.
Păcat.Ai fost creat ca o faptură perfectă cu un țel în viață.Ce ușor e să spui cuvinte.
Ai impresia că ele nu contează,când defapt impactul lor este mai mare.
Dar cândva vei realiza.Te vei speria.Nu vei ști ce fel de om ai devenit.Și dacă îți va fi dor de cei pe care i-ai rănit,ai face bine să faci în așa fel încât să nu îți fie.Pentru că ei te-au scos din viața lor.Vezi tu..timpul poate fi cel mai bun prieten sau cel mai mare dușman.Depinde de tine cum îl folosești.
...astăzi am fost cuprinsă de nostalgie.Tot mai dezamagită și mai dezamăgitoare.